Autopsia a scos la iveală cauza morții actriței Joan Rivers

Autopsia a scos la iveală cauza morții actriței Joan Rivers
Publicat: 17/10/2014, 13:04
Actualizat: 31/01/2019, 20:47

Cu o săptămână înainte de a deceda, Joan Rivers a fost supusă unei intervenții chirugicale la gât și coardele vocale, într-o clinică din New York, dar, în timpul operației, a încetat să respire și a fost dusă de urgență la spitalul Mount Sinai, unde a fost conectată la un aparat de ventilație artificială.

„Decesul a fost provocat de o complicație predictibilă a tratamentului medical”, a declarat medicul legist care a efectuat autopsia vedetei americane.

Documentele date publicității indică drept cauză a morții encefalopatia anoxică, o problemă medicală gravă care apare atunci când țesutul cerebral nu primește oxigen și se produc leziuni ale creierului.

„Suntem în continuare foarte întristați de pierderea tragică pe care am suferit-o și suntem recunoscători pentru numeroasele dovezi de iubire și sprijin pe care le-am primit din întreaga lume”, a declarat Melissa Rivers, fiica actriței, după publicarea raportului privind autopsia.

După decesul lui Joan Rivers, autoritățile au declanșat o anchetă la clinica Yorkville Endoscopy, unde Rivers a supusă intervenției asupra coardelor vocale. Autoritățile au inspectat înregistrările și documentele și au interogat medicii din instituția medicală deschisă în 2013.

Reprezentanții clinicii au negat informațiile din presă potrivit cărora Rivers ar fi fost supusă unei anestezii totale sau unei biopsii a coardelor vocale. Luna trecută, instituția medicală a declarat că medicul care a efectuat intervenția nu lucra pentru clinică în acel moment și nu era nici directorul medical al instituției.

Clinica a refuzat să comenteze raportul autopsiei, susținând că legea interzice publicarea de informații privind pacienții.

Joan Rivers este considerată un pionier privind accesul femeilor în lumea comediei. A devenit cunoscută în anii 1960, printre vedetele alături de care a lucrat pe scena cluburilor de comedie din New York aflându-se nume ca Bill Cosby, Richard Pryor, Woody Allen și George Carlin, despre care Rivers a spus că nu s-a simțit niciodată ca și cum ar fi fost parte a „clicii lor”.

În 1983, aceasta a obținut una dintre cele mai râvnite poziții din industrie, după ce gazda emisiunii „The Tonight Show” Johnny Carson a numit-o invitat special permanent.

Stilul său direct și autoironic a fost apreciat și a atras mulți fani, dar și recunoașterea meritelor de către industrie, iar, în ultimii ani, a devenit o acidă critică de modă, cu țintă asupra vedetelor de la Hollywood.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ultimele ore din viața unui condamnat la moarte. David susține de peste un deceniu că...
Transformare dramatică. Ireal cum a ajuns să arate Prințesa Kate Middleton, după 3 luni de...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Ea este femeia găsită moartă într-o valiză, în Oradea! Întregul film al crimei, făcut public...
Cazul ciudat al băiatului de 6 ani dispărut în ziua în care mama lui a...
Larisa lui Pescobar: Cum e pe Insta? Așa e în realitate! Între wow și bau
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Curg acuzațiile de fraudă electorală. La Costinești s-au numărat voturile de 6 ori și de...
E oficial! Se vor organiza noi alegeri! Situație cu totul nemaivăzută în România
Mesajele înduioșătoare dintre Anca Molnar și soțul ei, înainte ca make-up artista să fie învinsă...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ești obligat să acorzi prioritate dacă faci stânga și ai verde la semafor?
În ultimul an, aproape 11.000 de români au intrat în clubul bogaţilor. Numărul românilor bogaţi...
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Se plătesc câte 1500 LEI de persoană în România, bani pe card. Cererea e obligatorie
Cum arată casa în care locuiește Nicușor Dan. Plătește 550 de euro chirie pe lună
Știrea momentului! Prezentator celebru, găsit mort în Grecia! Ultimele clipe din viață, surprinse de camerele...
Roberta, discuție cu Bogdan despre Antoni și Rebecca. De ce nu crede în relația lor....
Anca Molnar, o celebră make-up artistă, a murit la 35 de ani. Care a fost...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Elevi, a crezut Nicolae Ceauşescu în Dumnezeu, ia spuneţi‑mi?
Philo Farnsworth, pionierul televiziunii
×